Elena Lung

Avocat

Elena Lung face parte din echipa SCPAv „Ciuraru, Lohan, Manole și Asociații” începând din anul 2011, odată cu debutul său în profesie, încă din momentul stagiaturii fiind implicată în proiecte complexe din domeniile dreptului civil, drept penal și dreptul asigurărilor.

Ca avocat pledant la toate instanțele din România, Elena a asistat și reprezentat clienți în litigii de natură civilă și penală, o pondere semnificativă având-o litigiile penale privind infracțiunile contra vieții și contra integrității corporale sau sănătății. A asistat și reprezentat clienți în fața organele de urmărire penală (redactare de documente specifice precum plângeri prealabile și/sau a cererii de constituire parte civilă, plângeri împotriva măsurilor și actelor dispuse de către organele, memorii de clasare), în  fața instanțelor de judecată competente din România, precum și în fața societăților de asigurare sau corespondenților acestora, și până la executarea silită sau voluntară a sumelor obținute cu titlu de despăgubiri.

Elena este avocat pledant în numeroase cauze, construind cu atenție și dăruire fiecare lucrare a sa, cu un bun exercițiu al oratoriei, dobândit prin practică intensă, dublată de ambiție și dorința de a vedea mulțumirea în ochii fiecărui client. A dovedit în cursul timpului că priceperea și loialitatea sunt valori deosebite, fără de care vocația avocaturii nu poate fi împlinită.

Elena vorbește limba română, engleză și franceză.

Elena este avocat din anul 2011, debutând ca avocat stagiar la SCPAv „Ciuraru, Lohan, Manole și Asociații”. Din anul 2013, până în prezent este avocat definitiv colaborator al SCPAv „Ciuraru, Lohan, Manole și Asociații”.

Experiență profesională:

2011 – 2013: Avocat stagiar, SCPAv Ciuraru, Lohan, Manole și Asociații.

2013 – prezent: Avocat definitiv colaborator, SCPAV Ciuraru, Lohan, Manole și Asociații.

Studii:

2006 – 2010: Facultatea de Drept, Universitatea din București, licențiat în Drept.

2011 – 2013: Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.

Afilieri:

Membru al Baroului București din 2011.